Thailanda. Comoara din inima Oceanului: THE BEACH

O calatorie te poarta mereu către noi descoperiri, către surprize din partea naturii care te vor face sa vezi pământul cu alți ochi. Tot ce trebuie sa faci este sa iti ții sufletul curios și ochii deschiși. Eu așa fac, pentru ca așa îmi este firea. De data aceasta insa, nici nu stiam ce îmi pregătise Phuket-ul. Iata o noua vizita de vis!

Începusem ziua cu o vizita la elefanți. Am stat putin în preajma lor pentru ca mă deprima ideea de a-i vedea închiși într-un țarc atât de mic pentru dimensiunea lor și atât de murdar. Cei ce se prezinta drept “ingrijitorii” lor, nu sunt altceva decât cei care ii exploateaza. Este ca și cum trebuie sa plătești pentru a le oferi elefanților câteva minute de libertate; ii scot din țarc și ii conduc (mereu legati cu o sfoara) spre plaja, acolo unde tu ii poți plimba sau te poți urca pe ei. Invoca sutele de kilograme de mâncare și sutele de litri de apa pe care le consuma zilnic un elefant și nevoia de bani pentru a le putea asigura porțiile generoase, dar de ce i-au luat din mediul lor natural? Elefanții se descurca foarte bine sa se hranesca singuri! Tare mult m-am necăjit când am văzut ca aveau niște răni sângerânde și netratate. Prin urmare, așa cum veți vedea în video, am ales doar să-i hrănesc. O senzație unica. Un animal blând, ce transmite un mesaj de forță și de pace în același timp.

Dacă tot vorbim despre pace…

Am lăsat în urma elefanții și am rugat pe niște oameni ai locului sa îmi recomande o plaja altfel. Nu voiam un loc comercial, cum este Paradise Beach, cu bar, restaurant, mese și multa lume. Visam la un loc retras, la o așa-numita plaja-virgina, care sa imi taie respirația și pe care sa stau o zi întreaga la soare ca și cum restul lumii nu ar mai fi existat.

Am luat un taxi și deja de pe drum am avut primul semn ca mă îndrept spre ceea ce căutăm; am aflat de la șofer ca nu mă poate lasa fix langa plaja. Ce sa vezi? Nu exista sosea pana acolo. Așa ca am coborât și am pornit la pas, după indicațiile taximetristului. Desigur ca, la un moment dat, singurul indicator era faptul ca alți oameni reveneau spre oraș dinspre plaja și așa mai știam care era următoarea direcție de urmat, cel putin pentru câteva sute de metri, nu mai mult. Locul unde se termina șoseaua este locul din care începe aventura. Mergi prin țărână, printre baruri din lemn părăsite, printre câini maidanezi și pe alocuri printre pungi purtate de vânt. Cândva erau mai multi comercianți în drumul spre plaja, acum însă a rămas doar unul, de la care îmi cumpăr în fuga niște banane autentice pentru a-mi potoli foamea. Nu știu cât de lung este drumul pana la nisip și nici ce voi găsi acolo. Este drept ca visez sa fac plaja într-un loc sălbatic, dar nu pot sa nu mă întreb ce voi mânca toată ziua (în rucsac nu mai aveam provizii). Intalnesc o familie de turiști cu doi copii și vorbitori de engleză și aflu ca sunt în vârful unei serii lungi de scări de coborât, dar și ca merita drumul pana la Freedom Beach.

Scarile, pe alocuri turnate în ciment și destul de abrupte, sunt singurul element de civilizație pentru ca brusc te trezești în mijlocul pădurii tropicale. Frunzele sunt înalte cât blocurile cu patru etaje de acasă, vegetația este variata, iar desișul verde proaspăt este o binecuvântare pentru plămâni și pentru ochi. Te simți mic și copleșit de frumusețea, grandoarea și invitația neașteptata a naturii de după sezonul musonic. Ploile au lăsat în urma o magie verde și frageda, iar eu, fata de oraș ce sta mai mereu pe tocuri, trebuie sa cobor cu grija când descopăr ca treptele sunt de fapt niște rădăcini de copaci prin pamantul umed și alunecos. Am de trecut și un rau îngust cu apa repede, dar și sa urc prin pădure cu mare atenție. Potecile sunt o adevărata provocare și nu de putine ori mi-am zis ca parca aș renunta, mai ales atunci când a trebuit sa găsesc o varianta accesibila piciorului uman peste un trunchi imens culcat la pământ și printre crengi sălbatice. 

Totul este dat uitării intr-o fracțiune de secunda atunci când vezi pentru prima data o bijuterie de plaja: în forma de semiluna din nisip alb intre oceanul albastru și cortina de palmieri maiestuoși ce isi aplecau frunzele. Da, o “limba” de plaja cum nici în vise nu am văzut vreodată. Imaginea din vederile exotice, despre care credeam ca exista doar la capătul lumii. Doar ca eu chiar eram la capătul lumii! Mi s-a tăiat respirația și am coborât într-un suflet mica poteca ce mă mai despărțea de nisip.

Pe plaja găsesc doar câțiva oameni, nu mai mult de 20, probabil din diferite colturi ale lumii, dar nici nu contează. Nimeni nu este interesat de nimeni. Fiecare vrea sa se bucure de colțul de Rai. 

Revenind la foame, după atâta aventura, nu am sa uit ca aici am mâncat cel mai pun macrou la grătar și cele mai bune frigărui din fructe de mare cu fructe exotice. Cele mai bune ever!!! Doi comercianți ambulanți nu mai făceau fata solicitărilor celor câțiva clienți înfometați sau panicați să-și facă provizii pentru ca părea ca mâncarea este pe terminate la orele după-amiezii.

Cred ca am ajuns acolo în jurul orei 13-14, adică ideal pentru stat la soare și pentru o serie de bai în apa. Am apucat sa fac și pozele pe care le-ai văzut împrăștiate printre paragrafe, pe aici, și brusc… începe o ploaie torentiala în sensul tropical al cuvântului. Niște nori amenințători au prevestit-o. Și așa, am început drumul de întoarcere prin vegetatia luxurianta spre oraș, dar în urcare, de data aceasta, cu ploaia pana în cele mai intime locuri. 🙂 Nu va puteți imagina ce fericita am fost preț de cateva minute ca aveam pălăria cu bor mare la mine. Pana când a fost și ea străpunsă de ploaie și asa am ajuns înapoi în civilizație uda pana la piele, dar cu un zâmbet larg pe fata cum nu am mai avut de muuult timp… Am stors hainele și m-am urcat într-un tuk-tuk spre hotel.

A doua zi am ajuns pe Phi-Phi Islands, la 40 de km în ocean, cu o thailandeza mică și grasuna drept ghid. Ea a fost deliciul întregii incursiuni, cu niște replici ce aduceau râsete cu lacrimi din partea tuturor turiștilor. Insulele nu m-au impresionat în mod deosebit, sunt micute și prea comerciale. Veți vedea imaginile de acolo în video, mai jos, precum și sfaturi pentru călătorie și preturi pentru închiriere jet ski pe insula.

Stați cu ochii pe blog pentru partea a treia!

Love,

Anna

Publicat de Anamaria Gudu

Travel blogger. Life lover. Jurnalist. 14 ani de experiență. Realizator de reportaje: Travel, Lifestyle, Cazuri Sociale, Politica. Mama a doi copii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: